AcasăActualitateAccident GRAV la Schitu! Un om a fost prins sub o autospecială...

Accident GRAV la Schitu! Un om a fost prins sub o autospecială de gunoi!

„În urmă cu puțin timp, ISU Giurgiu a fost solicitat pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Schitu, între o autocisternă și o autospecială transport deșeuri.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, un echipaj CBRN, descarcerarea ușoară si descarcerarea grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești.
Patru persoane au fost implicate în accident, dintre care una a rămas prinsă sub autospeciala de transport deșeuri”, informează reprezentanții ISU Giurgiu.

După aproape un sfert de oră, bărbatul a fost scos de sub mașină, conștient, și a fost predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Giurgiu. 

Autocisterna implicată în accident transporta hidroxid de sodiu, iar încărcătura nu a fost afectată, intervenția echipajului CBRN nemaifiind necesară.

La această oră, traficul este  blocat, pe DN5B, pe ambele sensuri. 

Ce precizări fac polițiștii giurgiuveni cu privire la accident…

IPJ Giurgiu – a fost sesizat pe SNUAU 112 cu privire la un accident rutier, pe DN 5 B, în localitatea Schitu, județul Giurgiu, în care au fost implicate o autocisternă, încărcată cu sodă caustică, condusă de un cetățean bulgar de 47 ani si o mașină de colectare a deșeurilor, condusă de un bărbat de 50 ani, din loc. Roata, Jud. Giurgiu. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autospecialei de colectare a deșeurilor și a unui lucrător din aceasta, un bărbat de 45 de ani, care au fost transportați la o unitate sanitară pentru acordarea de îngrijiri. O a treia victimă, din autospecială, a refuzat transportul la spital. La autocisternă nu au fost raportate scurgeri. La fața locului sunt lucrători ISU pentru descarcerare. Traficul este blocat pentru intervenție și se acționează pentru degajarea părții carosabile.

Cauza accidentului, conform IPJ Giurgiu, a fost neatenția șoferului de pe mașina de transport deșeuri care a pătruns, la coborâre, pe contrasens în condițiile unui drum în curbă.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
15 ° C
15 °
15 °
60 %
5.4kmh
78 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
28 °
lun
30 °
mar
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!