Accident auto înainte de miezul nopții, lângă localitatea Florești, în județul Giurgiu. ”Șoferița” a fost scoasă cu greutate de echipa de descarcerare…

0
440

Joi, 26 ianuarie, aproape de miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier ce s-a produs pe A1 București-Pitești, la km 35, în zona localității Florești.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o ”descarcerare” o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

 Echipajul ajuns la locul accidentului  au găsit un autoturism avariat , aflat în afara părții carosabile, conducătoarea auto fiind  blocată în interior.

Femeia, în vârstă de 51 de ani, conștientă și cooperantă, a fost extrasă cu greutate , dar  în siguranță și preluată de echipajul SMURD. După acordarea primului ajutor, aceasta a refuzat însă transportul la spital.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii ISU recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

(Jurnal)