La data de 21 martie a.c., polițiștii Secției nr. 3 Politie Rurala Bolintin Vale au fost sesizați prin S.N.U.A.U. de către o femeie de 32 de ani, din comuna Joița, județul Giurgiu, cu privire la faptul că sora sa, o tânără de 29 de ani Sandu Elena, a fost agresată fizic de către concubin, un bărbat de 39 de ani.

În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat faptul că în seara zilei de 21 martie a.c., ora 23.00, în timp ce se aflau în locuința comună, cei doi concubini, împreună cu cei doi copii de 10 și 12 ani, din comuna Joița, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză a început să-i adreseze injurii concubinei sale, a lovit-o cu un scaun în zona capului, ulterior aceasta a ieșit din casa alergând pe strada, fiind urmărită de concubinul său cu un cuțit.

A fost întocmit Formularul de Evaluare a Riscului conform Legii 217/2003, fapt pentru care a fost emis Ordin de Protecție Provizoriu față de bărbatul în cauză pe o perioada de 5 zile, având obligația să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de concubina sa și de membrii familiei acesteia, dar și locuința acesteia.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

În data de 22 martie a.c., ora 11.00, polițiștii Secției Nr. 3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați de tânăra în cauză, cu privire la faptul că, un bărbatul pe numele căruia a fost emis ordinul de protecție provizoriu, concubinul său, a revenit la domiciliu.

Astfel, tânăra în cauză a declarat faptul că în ziua de 22 martie a.c., în jurul orelor 09.00, concubinul său a revenit la domiciliu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt pentru care, aceasta a plecat de la domiciliu împreună cu cele două fiice ale sale.

Au fost efectuate căutări în locuință și în anexele gospodărești, însă bărbatul în cauză nu a fost găsit la locația indicată sau în apropiere.