Duminică, 7 iulie, încă de la ora 5,00, angajații Giurgiu Servicii Publice SA (societatea care are ca atribuții dezinsecția la nivelul municipiului Giurgiu) s-au strâns pe platoul de la Malu Roșu, pentru pregătirea etapei a doua de dezinsecție aeriană.
După prepararea soluțiilor, s-a trecut la zborul propriu-zis, avionul utilitar închiriat de Primăria Municipiului efectuând, în prima zi (duminică) un număr de cinci zboruri pe deasupra municipiului, ceea ce însumează aproximativ 1100 de hectare acoperite, urmând ca a doua zi, luni, 8 iulie, numărul zborurilor să fie de două, care vor acoperi și restul de circa 500 de hectare.
Despre etapa a doua a dezinsecției aeriene a vorbit, pentru „Jurnal giurgiuvean”, Ionel Sevastian, șef serviciu DDD din cadrul SC Giurgiu Servicii Publice SA:
După finalizarea dezinsecției aeriene, preciza directorul GSP SA, Adrian Răcaru, se va trece la o nouă etapă a dezinsecției, pe luciul de apă de pe raza municipiului (aproximativ 10 hectare) unde se va acționa cu larvicid, urmând ca dezinsecția la sol să încheie această a doua etapă de dezinsecție din municipiu.