AcasăActualitateMeniu special de Paște pentru asistații Cantinei de Ajutor Social

Meniu special de Paște pentru asistații Cantinei de Ajutor Social

Ca în fiecare an, și anul acesta, cu ocazia sărbătorilor pascale, persoanele care beneficiază de serviciile Cantinei de Ajutor Social din municipiu vor primi un meniu de sărbătoare.

După cum ne spunea directorul Direcției de Asistență Socială Giurgiu, Viorica Bănescu, beneficiarii vor primi, în data de 24 aprilie, atât hrană caldă, cât și hrană rece.

„Am pregătit un meniu aparte pentru aceste zile, și vorbim aici despre șapte zile: intervalul 25 aprilie – 1 mai inclusiv. Astfel, hrana caldă constă în varza cu carne de porc – 350 grame/60 grame, piure de cartofi cu sos și carne de pui – 450g/30g/100g, mazăre cu carne de porc – 320g/90g, și șapte pâini. În ceea ce privește hrana rece, aceasta constă în: un pui grill, salam italian (500g), parizer (500g), cremwursti (500g), ouă roșii (20 bucăți), cozonac (o bucată a 500 g), o sticlă de suc de 2 l, ciocolată 100 grame – 1 bucată, mandarine – 1kg, carne tocată – 1 kg, smântână – o cutie de 400 gr, un litru de lapte dulce, o conservă de pește de 200g, o conservă din carne de vită de 300 g, o jumătate de kilogram de telemea de vacă, o cutie de pate de ficat de 200 g, un borcan de zacuscă de 300 g, o conservă din carne de vită de 300g și un kilogram de mere”, ne mai spunea directorul DAS Giurgiu.

Cantitățile menționate de directorul Viorica Bănescu sunt calculate pentru o singură persoană.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
83%
4.2m/s
99%
D
13 °
lun
11 °
mar
10 °
mie
11 °
J
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!