AcasăActualitateCum puteţi afla amănunte despre calitatea apei

Cum puteţi afla amănunte despre calitatea apei

“Apa Service” SA Giurgiu distribuie utilizatorilor săi apă a cărei calitate este  supravegheată permanent prin proceduri tehnice riguroase, atât în laboratoarele proprii cât şi împreună cu  Direcția de Sănătate Publică Giurgiu.

Accesând (dublu click) capitolul CALITATEA APEI de pe site-ul nostru    apagiurgiu.ro  puteţi afla informaţii despre:

  • programele de monitorizare, de control şi audit ale apei
  • punctele de prelevare şi distribuţia acestora
  • frecvenţa de prelevare şi analiză
  • condițiile, respectiv gradul de conformitate prevăzute de lege privind calitatea apei
  • buletinele de analiză ale apei potabile şi rapoartele de încercare ale apei uzate din staţiile de epurare Giurgiu, Malu, Bolintin Vale şi Mihăileşti.

De asemenea, puteţi consulta ultimele buletinele de analiză ale apei potabile la Biroul de Relaţii cu Publicul de la sediul “Apa Service” SA, precum şi la casieriile din Piaţa Centrală şi din cartierul C-tin Brâncoveanu.

Pentru orice informaţii suplimentare privind calitatea apei vă stăm la dispoziție, de luni până vineri, între orele 8:00 -16:00, la numărul de telefon

0246/21 22 27, interior 117.

        Conducerea

   “Apa Service” SA Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
78%
4.1m/s
100%
lun
14 °
mar
11 °
mie
13 °
J
17 °
vin
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!