AcasăActualitateMinistrul Răzvan Cuc, audiat,  în calitate de martor, la DNA! Ce vizează...

Ministrul Răzvan Cuc, audiat,  în calitate de martor, la DNA! Ce vizează dosarul …

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc  a fost audiat luni 1 aprilie la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA),  în calitate de martor.

Deputatul giurgiuvean a  precizat că a dat declaraţii într-un dosar deschis în cursul acestui an,  ce vizează perioada în care era secretar de stat la acelaşi minister,scrie Agerpres.  

Am fost într-adevăr citat în cursul săptămânii trecute să mă prezint astăzi de dimineaţă (luni – n.r.) la Direcţia Naţională Anticorupţie. M-am prezentat şi mă voi prezenta de fiecare dată când voi fi solicitat. Am fost solicitat în calitate de martor, m-am dus dimineaţa, nu noaptea însoţit de SPP-işti sau ziua cu eşarfe pe cap. M-am dus, mă voi duce tot timpul de câte ori voi fi citat. E vorba de un dosar care a fost deschis în cursul acestui an pentru perioada în care eram secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Mai multe detalii nu vă pot oferi fiindcă este o anchetă în curs”, a mai precizat Răzvan Cuc. Potrivit acestuia, „este vorba de nişte denunţuri făcute de anumite persoane”. „Nu vreau să intru în detalii – a adăugat ministrul Cuc.Am intrat în calitate de martor, am ieşit în calitate de martor.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
95%
1.8m/s
100%
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
15 °
lun
12 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!