AcasăActualitateDeputatul Elena Cristina DINU, coiniţiator al modificărilor unei importante legi

Deputatul Elena Cristina DINU, coiniţiator al modificărilor unei importante legi

Recent, în Camera Deputatilor a fost aprobat proiectul de lege care are ca obiect modificarea alin (1) şi alin (2) ale art. 64 din legea nr. 272/2004, în sensul prelungirii la 7 ani a vârstei minime la care copiii pot fi plasaţi în serviciul de tip rezidenţial, faţă de 3 ani cum era până acum (cu excepţia copiilor care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate).
Coinitiator al acestei modificări este deputatul giurgiuvean, Elena Dinu.

La scurt timp de la aprobarea modificărilor, aceasta posta, pe contul său de socializare:

“Camera Deputaţilor a aprobat, astăzi, proiectul de #Lege pentru modificarea alin. (1) şi (2) ale articolului 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea #drepturilor copilului, proiect de lege al cărui coiniţiator sunt.

Articolele modificate prevăd ca plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani să poată fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.

Aceasta este o #şansă oferită copiiilor- care nu au norocul să crească în propria #familie– de a beneficia, în primii ani de viaţă, de căldura unui cămin”, mai scria deputatul Elena Dinu.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie puternică
10 ° C
10 °
10 °
94%
7.2m/s
100%
lun
10 °
mar
11 °
mie
10 °
J
9 °
vin
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!