AcasăActualitateNoul prefect al judeţului a fost investit în funcţie

Noul prefect al judeţului a fost investit în funcţie

Astăzi, în prezenţa mai multor primari din judeţ, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Marian Mina, dar şi a deputatului Elena Dinu, precum şi a directorilor de instituţii deconcentrate, aflate în subordinea Instituţiei Prefectului,  în sala de şedinţă a avut loc ceremonia de investire a noului prefect al judeţului, în persoana Adrianei Puţaru. 

La ceremonie a participat şi reprezentantul Ministerului de Interne, director al Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului, Teodor Iulian Gheorghe, cel care, de altfel, a şi dat citire ordinului de numire în funcţie – temporar – semnat de premierul Viorica Dăncilă.

La finalul ceremoniei, deputatul Elena Dinu a spus:

„O felicit pe doamna Adriana Puţaru, pentru noua sa calitate, cea de prefect, şi îi doresc mult succes, putere de muncă”.

Aceleaşi urări şi felicitări au fost transmise şi de preşedintele CJ Giurgiu, dar şi de ceilalţi participanţi la ceremonie.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
95%
1.7m/s
87%
mie
21 °
J
20 °
vin
15 °
S
17 °
D
17 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!