AcasăActualitate “FLORI PENTRU SUFLET” LA CENTRELE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE

 “FLORI PENTRU SUFLET” LA CENTRELE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE

Cei 136 de beneficiari de servicii sociale din căminele pentru persoane vârstnice din localitățile Hotarele, Oncești și Mironești au primit în data de 5 octombrie 2018, vizita voluntarilor implicați în campania Flori pentru Suflet. Campania este organizată de Fundația Principesa Margareta a României și Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor,  cu prilejul zilei de 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Voluntarii prezenți  în mijlocul persoanelor vârstnice din centrele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Sociala și Protecția Copilului Giurgiu le-au oferit acestora flori, felicitări  și un dar  dulce cu prilejul zilei de 1 Octombrie.

„În perioada 27 septembrie – 07 octombrie 2018, la nivel național se desfășoară campania  Flori pentru Suflet, eveniment ajuns în acest an la ediția a VII-a. Organizatorii și-au dorit să extindă campania incluzând și județul Giurgiu, solicitându-ne ajutorul de a ne implica în această frumoasă poveste ca voluntari. Nu am stat pe gânduri și am dat un răspuns pozitiv. Implicarea noastră în această acțiune organizată de Fundația Principesa Margareta a României și Asociația Niciodată Singur -Prietenii Vârstnicilor reprezintă un început al unei colaborări care ne dorim să contribuie la sprijinirea persoanelor vârstnice din centrele din județul Giurgiu”, a declarat Mariana Mitroi, director executiv al Asociației Prietenii de lângă Tine- Giurgiu.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
95%
1.2m/s
7%
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
7 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!