AcasăActualitateTransportatorii cer demisia ministrului Transporturilor . Proteste la nivel naţional începând cu...

Transportatorii cer demisia ministrului Transporturilor . Proteste la nivel naţional începând cu 25 septembrie…

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat  că mai multe patronate, sindicate şi federaţii din transportul rutier îşi exprimă public dezaprobarea faţă de un subpunct de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor.

Membrii Confederației  cer demisia ministrului Transpoturilor, Lucian Şova şi anunţă proteste la nivel naţional începând cu 25 septembrie. Transportatorii consideră că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză.

”Considerăm că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport cu aproape 2,6%”, se arată în comunicat.

COTAR a anunţat totodată că patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi vor ieşi în stradă, în semn de protest, în faţa Ministerului Transporturilor, in cazul aprobării cererii de protest, în perioada 25, 26, 27 septembrie, între orele 09:00-17:00. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
97%
2.6m/s
100%
lun
15 °
mar
11 °
mie
13 °
J
15 °
vin
14 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!