AcasăActualitateAstăzi este sărbătoare mare. Ce ai voie şi ce nu ai voie...

Astăzi este sărbătoare mare. Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci de Înălţarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. 

Credincioșii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte. Se dau ofrande de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori.

Dacă tună pe 14 septembrie, va fi o toamnă lungă. Monedele sfinţite, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton), aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
95%
0.3m/s
3%
vin
11 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!