AcasăActualitateHramul Mânăstirii „Sf. Ioan Rusul” din Slobozia, motiv de sărbătoare în comună

Hramul Mânăstirii „Sf. Ioan Rusul” din Slobozia, motiv de sărbătoare în comună

manastire1Sâmbătă,  27 mai, la Mânăstirea „Sf. Ioan Rusul” din Slobozia şi-a serbat hramul, motiv de adevărată sărbătoare în comună. Sute de pelerini din toată ţara au poposit în colţul de rai al comunei, deşi vremea nu a fost una tocmai perfectă pentru asemenea manifestare.

„Am căutat să facem în aşa fel încât cei care ne trec pragul în asemenea momente de sărbătoare să nu aibă de suferit, astfel că am mai pus un strat de piatră pe drumul care leagă DN5C – care tranzitează comuna noastră – cu mânăstirea”, ne spunea viceprimarul comunei Slobozia, Cristian Olaru.

De asemenea, la slujba Hramului a avut loc şi un eveniment la care credincioşii iau parte mai rar: hirotonirea ca preot a arhidiaconului Cătălin Dobri, ce va sluji la Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din comuna Hotarele.

La eveniment au luat parte, pe lângă sutele de enoriaşi din comună, precum şi cei veniţi în pelerinaj, şi tineri ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. La plecare, după ce fiecare credincios s-a închinat la părticelele din moaştele sfântului care patronează mânăstirea din comuna Slobozia, oamenii au primit mici daruri simbolice.

„Hramul de sâmbătă a fost cel mai important eveniment al comunei, din ultima perioadă, dar nu putem lăsa deoparte şi faptul că suntem pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte proiectele de canalizare şi asfaltare a drumurilor  comunale”, ne mai spunea viceprimarul Cristian Olaru.

În acest sens, au fost depuse proiectele de finanţare pentru finalizarea reţelei de canalizare (ceea ce a rămas de făcut, după finalizarea proiectului implementat de APA SERVICE), precum şi pentru asfaltarea drumurilor de pe raza comunei.

„Documentaţia este depusă, aşteptăm acum să primim finanţările, pentru a ne putea apuca de treabă şi a finaliza lucrările care vor face din comuna noastră una cu adevărat europeană”, a mai precizat viceprimarul Cristian Olaru.

Jurnal

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
25.1 ° C
25.1 °
25.1 °
42%
2.1m/s
7%
mie
24 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!