AcasăActualitateCât vor scoate giurgiuvenii din buzunar pentru masa de Paşti de anul...

Cât vor scoate giurgiuvenii din buzunar pentru masa de Paşti de anul acesta

IMG_20170411_100905Ultima săptămână dinaintea sărbătorilor Pascale transformă Piaţa Centrală într-un veritabil furnicar. Zarzavaturi, verdeaţă, ouă, fructe şi…nelipsitul miel se află pe listele de cumpărături ale majorităţii giurgiuvenilor.

În aceste condiţii, am încercat să aflăm cât îi va costa pe locuitorii municipiului o masă tradiţională de Paşti.

În general, primul lucru pe care îl cumpără fiecare în această perioadă este mielul. Un kilogram de carne de miel costă, în Hala Centrală, 22 de lei, în timp ce în zona special amenajată din Piaţă preţul se ridică la 25 de lei.

IMG_20170411_100733Apoi, vine rândul verdeţurilor. Ceapa verde se vinde, deocamdată, în sistemul „două (sau trei) legături la un leu”, iar usturoiul verde, un leu pentru o legătură. Mărarul ajunge chiar şi la doi lei pentru o legătură, în timp ce pătrunjelul este ceva mai ieftin: 0,5 – 1 leu pentru o legătură. Ouăle au preţuri de la 0,6 lei, cele de găină, până la 5 lei cele de gâscă. Doritorii de salate vor scoate din buzunar, pentru aceasta, circa 15 lei pentru a-şi satisface pofta (salată, ceapă verde, ridichi). Dacă preferinţele sunt îndreptate către salata de roşii, aceasta poate fi considerată o trufanda, cei opt lei pe care îi vor achita pentru fiecare kilogram de roşii sau castraveţi sărăcind ceva mai mult bugetul.

Cum masă de Paşti fără cozonac nu prea există, iar tot mai multe gospodine nu mai stau să frământe, varianta cozonacului gata făcut este o soluţie. Pentru un cozonac din comerţ, preţul variază de la cinci până la nouă lei. Unde mai pui că, pe masa de Paşti, merge şi o brânză bună ( de la 15 lei/kg, până la 22 de lei brânza veche), un fruct (mere nu găseşti sub patru lei kilogramul, iar căpşunile sunt adevărate trufandale – 10 – 15 lei/kg), şi un vin bun (de la 7 lei o sticlă de 0,75 l, în magazinele din Piaţă).

Adunate, toate cele necesare mesei de Paşti pot sărăci, lejer, bugetul unei familii cu circa 350 de lei.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
82%
1.5m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
26 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!