AcasăActualitateSocialDouă zile, 25 de intervenții ale pompierilor giurgiuveni

Două zile, 25 de intervenții ale pompierilor giurgiuveni

Perioada 7 – 9 martie nu a fost deloc una liniștită pentru pompierii giurgiuveni, fie că au avut de intervenit în situații medicale (vorbim aici despre echipajele SMURD care s-au deplasat la 20 de intervenții – hipertensiuni, cefalee, vertijuri, tahicardii, traumatisme), fie că au intervenit la incendii.

Prima alarmă s-a dat pe 7 martie, la ora 16,35, când, din cauza unui scurtcircuit electric, un cablu electric a fost cuprins de flăcări în comuna Prundu. La intervenție au sosit cei de la Punctul de Lucru Greaca, care au constatat, la fața locului, că acel cablu ardea, astfel că au întrerupt alimentarea acestuia cu energie electrică de la stâlpul de tensiune, ulterior fiind anunțați cei de la ENEL pentru remedierea problemei.

A doua zi, la ora 15,13, au fost solicitați ca, în localitatea Bolintin Vale,să intervină pentru îndepărtarea unor elemente de acoperiș, o bucată de tablă de pe coama acoperișului unui imobil, care fusese smulsă de vântul puternic.

Tot ieri, subunitățile ISU Giurgiu au intervenit pentru stingerea unui număr de trei incendii de vegetație uscată, resturi menajere și vegetale, incendii ce au fost înregistrate atât în municipiul Giurgiu, cât și în localitățile Valea Plopilor și Tegheș.

(O.C.)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
40%
1.5m/s
21%
mie
26 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!