AcasăActualitateNumărul cererilor de cadastru este într-o permanentă creştere

Numărul cererilor de cadastru este într-o permanentă creştere

oferta-cadastru-Buzatu1Dacă la nivel naţional se constată o creştere a numărului de tranzacţii imobiliare (în speţă, şi a preţurilor pentru clădiri sau terenuri), nici judeţul nostru nu face rabat de la acest trend.

Vorbim, astfel, despre circa 63.000 de înregistrări (cadastru, carte funciară) în anul 2016, faţă de circa 60.500 de înregistrări în anul anterior, 2015.

„Am încercat să menţinem acelaşi tarif în ultimii ani, de 60 de lei. Mai mult, am făcut modificări la timpii de aşteptare, reducându-i de la 21, la 15 zile.

De asemenea, când vorbim despre urgenţe, acestea sunt considerate cu adevărat urgenţe, lucrările fiind finalizate în cel mult două zile de la depunerea cererii”, preciza directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu, Ilie Vasile.

Pe de altă parte, referindu-se la posibilitatea apariţiei unui nou boom imobiliar la nivel naţional, directorul OJCPI Giurgiu afirma că acesta nu ar însemna decât un lucru bun pentru judeţ, nu neapărat din punctul de vedere al preţurilor, cât, mai cu seamă, din punct de vedere economic, investitorii neîntârziind să apară. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!