AcasăActualitateNici zăpada de o jumătate de metru, nici gerurile arctice nu au...

Nici zăpada de o jumătate de metru, nici gerurile arctice nu au împiedicat locuitorii şi respectiv Primăria comunei Slobozia să revină rapid la normalitate

florin-gheonu-slobozia1-1024x718Într-un  dialog avut cu primarul comunei Slobozia, Florin Gheonu, la scurt timp după coşmarul căzut din cer peste întreg judeţul Giurgiu, ca de altfel peste toată ţara,  acesta ne spunea că lucrurile aici au funcţionat bine în toată această perioadă de ger puternic şi zăpadă abundentă. Ne-am mobilizat şi am reuşit să trecem cu bine de această perioadă. Nu am avut reproşuri din partea cetăţenilor care s-au alăturat voluntar eforturilor noastre. Întrebat dacă au existat cazuri de cetăţeni aflaţi în  situaţii extreme, primarul Gheonu ne-a declarat că totul s-a desfăşurat fără incidente, probabil şi pentru faptul că localitatea Slobozia se află  pe o parte şi pe alta a unui drum naţional, la doar câţiva kilometri depărtare de Municipiul Giurgiu. Iată şi motivul pentru care locuitorii comunei Slobozia nu au avut de suferit  din cauza aprovizionării cu pâine şi alimente. Întrebat cât din suprafaţa comunei a fost curăţată de zăpadă, până în prezent (vineri -13 ianuarie), Florin Gheonu ne spunea că localitatea a fost deszăpezită în totalitate. Nu am avut niciun caz izolat sau vreun drum blocat cu zăpadă. Străduţele toate sunt practicabile, am acţionat din plin cu utilajele ce le-am avut la dispoziţie. Primele obiective ce au intrat în atenţia noastră au fost şcoala, grădiniţa, biserica şi evident,  dispensarul…În privinţa modului în care elevii vor putea să îşi reia cursurile în următoarea perioadă, primarul Gheonu ne spunea: Nu există în acest niciun motiv pentru ca vreun elev să nu poată veni la şcoală evident în afara problemelor de ordin personal. Edilul le-a mulţumit  totodată concetăţenilor săi, prin intermediul cotidianului nostru, pentru spiritual civic de care au dat dovadă, de faptul că prin efortul lor în aceste zile grele, cu zăpezi de  o jumătate de metru şi geruri de -20 de grade au răspuns de fiecare dată solicitărilor Primăriei, arătând în acest fel că le pasă de localitatea în care locuiesc şi trăiesc. Primarul Florin Gheonu  mai spunea că în continuare locuitorii comunei Slobozia – respectiv Primăria localităţii – sunt pregătiţi să intervină imediat ce ninsorile  vor reîncepe, atât cu utilaje cât şi cu efortul uman al consătenilor. Ca şi în zilele cu căderi masive de zăpadă vom asigura permanenţa în continuare, pentru a oferi condiţii de normalitate tuturor cetăţenilor comunei – mai preciza primarul Florin Gheonu.

(Florian TINCU)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
76%
0.2m/s
2%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!