Referitor la măsurile transmise de ANSVSA pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, 2016, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentaţiei Giurgiu (DSVSA), Cornelia Iliescu, ne spunea:
În perioada Sărbătorilor de iarnă se constată o creştere semnificativă a consumului de produse de origine animală în special de carne de porc, ce sunt comercializate direct consumatorului final la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul, precum şi în pieţe şi târguri. Având în vedere cele menţionate, Direcţia Sanitara Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, dispune măsuri specifice pentru intensificarea controalelor sanitare veterinare in scopul verificării modului în care sunt produse, depozitate, transportate şi comercializate carnea, ouăle, peştele, produsele lactate, precum şi alte produse de origine animală destinate consumului uman. În acest sens, Direcţia Sanitara Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu a stabilit un program de lucru pentru perioada 05.12.2016-08.01 2017 in baza căruia medicii veterinari din cadrul DSVSA, circumscripţiilor sanitare veterinare si pentru siguranţa alimentelor (CSVSA) şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale (CSVZ), vor efectua controale si verificări pe întreg teritoriul judeţului, ale modului in care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţi de tranşare, unităţi de depozitare, unităţi de alimentaţie publică, precum şi în toate unităţile unde se comercializează alimente de origine animala şi nonanimală.
Directorul DSVSA Giurgiu ne mai comunica şi faptul că în perioada 05.12.2016-08.01. 2017 va fi asigurată permanenţa la nivelul DSVSA. În perioada premergătoare Crăciunului în vederea efectuării examenului pentru identificarea Trichinella spp în carnea de porc, la porcii sacrificaţi in gospodăriile populaţiei exclusiv pentru consum propriu, se va asigura personal sanitar veterinar competent în efectuarea examenelor atât la Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor situată în Giurgiu, Piaţa Centrală în baza unui program care va fi afişat la sediul circumscripţiei dar şi a circumscripţiilor sanitar veterinare pentru asistenţă veterinară din localităţile de pe teritoriul judeţului.
În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificata carnea şi celelalte produse de origine animala, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenta acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
În scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare şi protecţiei sănătăţii consumatorilor, DSVSA Giurgiu va solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene/locale (Primarii, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS ) în limita competentelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, atrage atenţia populaţiei, asupra următoarelor aspecte: Sacrificarea porcilor şi consumarea acestora în familie, sau vânzarea de carne sau produse obţinute de la aceştia, fără control sanitar veterinar al stării de sănătate a animalelor şi salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave; Consumul de carne de porc fără efectuarea examenului pentru depistarea Trichinella spp, poate reprezenta un pericol pentru sănătate, existând posibilitatea de îmbolnăvire;
Se recomanda ca alimentele de origine animală, carne de porc, produse sau preparate din carne de porc, alte produse de origine animala să se achiziţioneze din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinare – ne mai spunea directorul executiv al DSVSA, dr. ILIESCU Cornelia.
(Jurnal)


