Cine îi protejează, de fapt, pe elevi?
Un recent incident în care persoane din afara unităților de învățământ locale au fost depistate având asupra lor obiecte periculoase a declanșat temeri în rândul părinților, verificări în școlile din municipiul Giurgiu care au scos la iveală vulnerabilități ce nu mai pot fi ignorate. Dincolo de planurile de pază și de camerele de supraveghere, realitatea din teren ridică o problemă mult mai gravă: cât de pregătite sunt școlile să facă față unui atac sau unei situații de violență majoră?
Siguranța elevilor din școlile municipiului Giurgiu a revenit în centrul atenției după un incident petrecut săptămâna trecută, când persoane din afara unităților de învățământ au reușit să pătrundă în perimetrul școlar având asupra lor obiecte periculoase. Evenimentul a determinat declanșarea unor verificări inopinate din partea Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, în colaborare cu structurile de ordine publică, pentru a se stabili dacă măsurile de securitate existente sunt cu adevărat eficiente.
Dincolo de reacțiile oficiale, situația readuce în discuție o realitate incomodă: multe dintre școlile noastre pot părea sigure pe hârtie, dar sunt vulnerabile în fața unor persoane care intenționează să provoace incidente violente.
Pază pe hârtie, vulnerabilitate în realitate
În mod oficial, unitățile de învățământ dispun de planuri de pază avizate, camere de supraveghere și proceduri privind accesul persoanelor străine. Numai că existența acestor documente nu garantează automat protecția elevilor și a cadrelor didactice.
În numeroase situații, paza este asigurată de persoane fără pregătire specializată pentru intervenția în situații de risc. De multe ori, este vorba despre angajați în vârstă, oameni care își îndeplinesc atribuțiile cu bună-credință, dar care nu au pregătirea fizică, instruirea sau mijloacele necesare pentru a face față unui individ agresiv, cu atât mai puțin unuia înarmat. Practic, în cazul unei agresiuni, intervenția lor se poate limita la alertarea autorităților și așteptarea sosirii organelor de Poliție.
La această vulnerabilitate se adaugă și dificultatea controlării accesului în curtea școlilor. În timpul pauzelor, când elevii ies în curte sau se deplasează către magazinele și chioșcurile din apropiere, circulația persoanelor devine mult mai greu de supravegheat. O poartă lăsată deschisă sau un punct de acces insuficient monitorizat poate deveni o invitație pentru persoane care nu au ce căuta în incinta școlii.
Mai există și o altă problemă: deși vizitatorii pot fi legitimați și consemnați într-un registru de acces, personalul școlii nu are, în mod obișnuit, dreptul de a efectua controale corporale sau de a verifica bagajele în lipsa unui temei legal. Astfel, simpla legitimare nu poate garanta că o persoană nu introduce în incintă obiecte periculoase.
Părinții cer siguranță, dar tocmai ei contestă regulile care ar trebui să aducă siguranță elevilor
Poate cel mai surprinzător aspect al acestei situații este paradoxul semnalat de unii directori de școli: tocmai părinții care solicită măsuri ferme de securitate sunt, uneori, cei care se opun aplicării regulamentelor de acces. Conducerile unităților de învățământ se confruntă frecvent cu presiuni din partea adulților care vor să intre în curtea școlii, să ajungă până la ușa clasei sau să își lase copiii în apropierea clădirii, fără să respecte procedurile stabilite.
Un director al unei școli gimnaziale din municipiu, care a dorit să își păstreze anonimatul, descrie dificultățile cu care se confruntă zilnic:
„Când încuiem poarta și aplicăm strict regulamentul, ni se reproșează că facem din școală o închisoare. Părinții se ceartă cu paznicul, invocă urgențe, refuză să prezinte buletinul și ne amenință cu reclamații dacă nu sunt lăsați să intre în curte cu mașina sau pe jos până în cancelarie”.
Cu alte cuvinte, personalul școlii ajunge uneori în situația absurdă de a trebui să justifice tocmai măsurile menite să îi protejeze pe copii. Problemele nu se opresc însă la poarta instituției. Atunci când conducerile propun reguli mai stricte, precum limitarea accesului părinților în clădire, introducerea sistemelor de acces pe bază de cartelă sau intensificarea verificărilor de securitate, apar opoziții din partea unor reprezentanți ai părinților și chiar amenințări cu reclamații privind încălcarea drepturilor individuale.
Este evident că drepturile părinților trebuie respectate, dar acestea nu pot deveni un argument pentru ignorarea regulilor de securitate ale unei instituții în care se află zilnic sute de copii.
Ce ar trebui să se schimbe înainte să fie prea târziu?
Incidentul recent ar trebui să reprezinte mai mult decât un motiv pentru câteva controale și rapoarte întocmite la nivel instituțional. Este nevoie de o reevaluare serioasă a modului în care este organizată paza în școlile din Giurgiu.
Printre măsurile care merită analizate se numără contractarea unor servicii profesioniste de pază, cu personal instruit și dotat corespunzător, monitorizarea permanentă a punctelor de acces, sisteme moderne de supraveghere și proceduri clare pentru intervenția în situații de urgență.
De asemenea, este necesară o delimitare fermă între dreptul părinților de a avea acces la informații și de a participa la viața școlii și obligația instituției de a controla accesul persoanelor străine. Nu în ultimul rând, trebuie găsite soluții legale pentru prevenirea introducerii obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ, fără ca verificările să se transforme în abuzuri sau încălcări ale drepturilor elevilor.
O poartă încuiată nu înseamnă o școală-închisoare!
Trebuie să înțelegem că trăim într-o societate în care incidentele violente, agresiunile și comportamentele imprevizibile ale unor tineri nu mai sunt simple excepții. Școala nu poate rămâne un spațiu în care siguranța este tratată ca o formalitate administrativă, iar responsabilitatea este pasată de la o instituție la alta.
Părinții trebuie să înțeleagă că respectarea regulilor de acces nu reprezintă o ofensă personală și nici o îngrădire arbitrară a drepturilor lor. O poartă încuiată, un paznic care solicită actul de identitate sau refuzul accesului nejustificat în incinta școlii nu sunt gesturi ostile, ci măsuri elementare de protecție. În același timp, autoritățile trebuie să își asume responsabilitatea de a asigura condiții reale de securitate, nu doar planuri de pază frumos întocmite și proceduri bifate în dosare.
Întrebarea care rămâne este una dureroasă: dacă astăzi cineva poate pătrunde într-o școală având asupra sa obiecte periculoase, ce se va întâmpla mâine, când o simplă vulnerabilitate se poate transforma într-o tragedie?
Siguranța copiilor nu trebuie negociată nici cu părinții nemulțumiți, nici cu lipsa fondurilor și nici cu indiferența instituțională. Pentru că, atunci când se întâmplă ceva grav, niciun regulament, niciun raport și nicio explicație ulterioară nu mai pot repara ceea ce putea fi prevenit.
