Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o gospodărie din localitatea Malu Spart. Flăcările au cuprins locuința și anexele aflate în apropiere și s-au extins rapid la casa vecinilor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, ale cărui forțe au fost solicitate în sprijin, având în vedere amploarea incendiului.
Astfel, pentru gestionarea situației, au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă, două ambulanțe SMURD, două SAJ și o unitate de terapie intensivă mobilă.
La sosirea echipajelor, au fost găsite două persoane care prezentau arsuri. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitale din capitală.
În prima gospodărie incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 170 mp, iar la vecini pe aproximativ 160 mp, în ambele cazuri pagubele fiind însemnate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, trebuie adoptate următoarele măsuri:
verificați periodic instalația electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite;
nu utilizați aparate electrice care au conductorii de alimentare uzați, deteriorați sau care nu mai au ștecher;
nu alimentați concomitent mai mulți consumatori electrici din același prelungitor;
nu lăsați aparatele electrice sub tensiune atunci când nu le folosiți, deoarece acestea pot deveni surse generatoare de incendiu.


