„Cât timp mai poate Ilie Bolojan să se agațe de putere – cu prețul VIEŢII oamenilor?! Urgențele marilor spitale și serviciile de ambulanță sunt împinse spre COLAPS din lipsa banilor. Când un spital ajunge să nu mai aibă materiale medicale, când ambulanțele riscă să nu mai aibă resurse pentru a funcționa, jocul politic se termină. Pentru că aici începe pericolul pentru viața oamenilor! Iar responsabilitatea politică are un nume: Ilie Bolojan.
Premierul DEMIS, iresponsabilul Ilie Bolojan, continuă să țină România captivă într-un blocaj care împiedică inclusiv adoptarea rectificării bugetare de care sistemul sanitar are nevoie disperată!
Cât trebuie să coste această încăpățânare? La Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, operațiile programate riscă să fie sistate pe termen nelimitat începând de vineri, 18 septembrie, iar stocurile unor materiale medicale au ajuns la nivel critic sau sunt epuizate. Asta înseamnă pacienți care așteaptă o intervenție. Înseamnă familii care așteaptă o veste. Înseamnă medici puși în situația revoltătoare de a avea competența să salveze un om, dar nu și materialele necesare pentru a o face.
#PSD cere alocarea imediată de bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru menținerea în funcțiune a unităților de primiri urgențe și a serviciilor de ambulanță. Mecanismul legal există și trebuie folosit ACUM! În paralel, Ministerul Finanțelor trebuie să pregătească toate datele necesare rectificării bugetare, astfel încât aceasta să poată fi adoptată imediat după învestirea noului Guvern.
#România nu-și poate permite ca ambiția unui singur om să ajungă mai importantă decât viața pacienților. Ilie Bolojan trebuie să înceteze să mai țină o țară întreagă ostatică propriului interes politic!
Pleacă, Ilie, și lăsă România să funcționeze!”



