AcasăActualitatePersoană DISPĂRUTĂ!

Persoană DISPĂRUTĂ!

Polițiștii diun cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu efectuează verificări pentru identificarea numitei AFTENE ANTOANELA Daniela, de 29 de ani, care la data de 20 martie, 2026 ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Găiseni, județul Giurgiu și nu ar mai fi revenit până în prezent.

SEMNALMENTE: Înălțime: 1.55-1.60m, greutate aproxim. 45 de kilograme, păr brunet, ochi căprui, față ovală, bărbie proemeninetă, ascuțită. 

Semne distinctive: tânăra are tatuate câte două aripi de înger pe ambele gambe.

La momentul plecării de acasă aceasta era îmbrăcată cu blugi – bleumarin, cu pietricele pe partea frontală, geacă scurtă albă, iar în picioare purta o pereche de încălțăminte sport , de culoare albă.

Tânăra mai purta o geantă tip borsetă, de culoare neagră și cercei din aur, tip tortițe, în formă de inimă.

 Cei ce pot furniza informații cu privire la persoana semnalată să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
23.5 ° C
23.5 °
23.5 °
36%
1m/s
34%
mar
25 °
mie
27 °
J
26 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!