AcasăActualitate„Acreală de corcodușe”, un produs din județul Giurgiu ce a fost recent...

„Acreală de corcodușe”, un produs din județul Giurgiu ce a fost recent atestat ca „produs tradițional”!

”În temeiul prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministerului sănătății  și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecșia Consumatorilor privind atestarea produselor tradiționale, cu modificările ulterioare și al procesului verbal de constatare nr. 01 din data de 19.03.2025 se atestă produsul ACREALĂ de CORCODUȘE” – se mai menționează în documentul oficial, alcătuit cu această ocazie.

Produsul  este obținut la unitatea de producție din satul Mironești, comuna Gostinari, județul Giurgiu, aparținând operatorului BIO MIRONEȘTI SRL, din satul Mironești comuna Gostinari, nr. cadastral 247, camera 2, prezent în Registrul național al produselor tradiționale la poziția 824.

 Produsul atestat, așa cum se mai precizează, nu exonerează operatorul economic de răspunderile ce-i revin pentru fabricarea și comercializarea produsului, menționându-se că preparatul își păstrează valabilitatea atâta timp cât operatorul economic îndeplinește cerințele pentru care a primit atestatul.

Dintr-o declarație anterioară a directorului Direcției pentru Agricultură județeană Giurgiu, Petra Ochișor, și Conform site-ului MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), Giurgiu mai are înregistrate până în prezent  două produse tradiţionale.

Iată că acum un nou produs se adaugă acestora, „Acreala de corcodușe”, pe care gospodinele o folosesc în mod frecvent la preparat ciorbele, mai ales când fructele sunt verzi și bine conturate, la începutul lunii august…

(Florian Tincu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
98%
0.2m/s
92%
S
18 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!