AcasăActualitateAcțiune organizată de polițiștii giurgiuveni, la Comana

Acțiune organizată de polițiștii giurgiuveni, la Comana

Sâmbătă, 18 noiembrie, în intervalul orar 18.00-02.00, poliţiștii giurgiuveni au acționat în zona de competență a Secției de Poliției Rurală nr. 2 Comana, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a faptelor contra patrimoniului, cât și creșterea vizibilității elementului polițienesc.

Cu această ocazie, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.755 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Totodată, polițiștii giurgiuveni au legitimat 138 de persoane, au verificat 57 de autovehicule și au efectuat 15 testări cu aparatul Drager.

Cu această ocazie a fost constatată în flagrant delict o infracțiune la regimul rutier. Astfel, la ora 14.53, polițiștii giurgiuveni au depistat, în localitatea Crevedia Mare, un bărbat, de 34 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acestuia i- a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. 

Reamintim faptul că polițiștii giurgiuveni organizează frecvent astfel de acțiuni, pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică!

sursa: IPJ Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
57%
1m/s
83%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!