Şoferul care l-a ucis pe motociclistul giurgiuvean, Mario Andrei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile!
Șoferul care a ucis un tânăr giurgiuvean, a fost reținut și arestat pentru 30 de zile!
Acesta a fost prezentat instanței competente, în speța Judecătoriei Sectorului 6 cu propunerea de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reamintim că tragedia în urma căreia tânărul și-a pierdut viața a fost produsă de conducătorul auto, în vârstă de 50 de ani, care era băut.
În urma efectuării testării preliminare cu aparatul DrugTest, au reieșit și indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului.
”Activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” – se mai precizează în comunicatul emis, în urmă cu puțin timp, de Brigada Rutieră.
Victima acestui accident, tânărul giurgiuvean, Mario Andrei, avea 22 de ani. Viața lui a fost frântă într-o secundă de un şofer băut şi posibil drogat care i-a lovit motocicleta pe care se afla!
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
13.9
°
C
13.9
°
13.9
°
74%
3.1m/s
86%
S
15
°
D
17
°
lun
20
°
mar
20
°
mie
23
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
