AcasăActualitateCristina Elena DINU: „De Ziua Educației am invitat 110 elevi ai Colegiului...

Cristina Elena DINU: „De Ziua Educației am invitat 110 elevi ai Colegiului Ion Maiorescu să viziteze Parlamentul României”

Împreună cu colegul meu, senatorul Robert Cazanciuc, am invitat, de #Ziua_Educaţiei, 110 elevi ai Colegiului Naţional „Ion Maiorescu” din #Giurgiu, să facă o vizită la Parlamentul României.
Am petrecut aproape o oră în compania acestor #tineri frumoşi şi entuziaşti cărora le-am explicat cum sunt organizate şi cum funcţionează Camera Deputaţilor şi Senatul, care sunt paşii pentru adoptarea unei legi, dar şi ce presupune activitatea văzută şi nevăzută a unui #parlamentar.
I-am încurajat, de asemenea, să îşi urmeze visurile şi, prin #studiu şi multă muncă, să devină #specialişti în domeniile pe care şi le doresc. Pentru ca mai apoi, la un moment dat, dacă vor considera, să intre în viaţa politică şi să ajungă în Parlamentul României unde să poată, într-adevăr, prin #experienţa lor, să îmbunătăţească viaţa românilor.
M-au bucurat foarte tare reacţiile lor şi faptul că au fost foarte #receptivi la toate informaţiile pe care le-au primit.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
77%
0.5m/s
37%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!