AcasăActualitateMedicii Spitalului Județean de Urgență Giurgiu vor opera alături de medici specialiști...

Medicii Spitalului Județean de Urgență Giurgiu vor opera alături de medici specialiști din Turcia și Marea Britanie! 

Proiectul “Excelență în Neurochirurgie”, care pune bazele unei colaborări medicale între România, Turcia și Marea Britanie, a debutat în perioada 22 și 24 februarie,  cu o vizită unei echipe de medici români la Ankara. 

Din echipa țării noastre au făcut parte Prof Dr. Mihai Popescu (șeful Secției de Neurochirurgie al Spitalului Municipal Pitești), Dragoș Chivu (managerul SpitaluluiJudețean Giurgiu), și Ștefan Giurcă, președintele Asociației Române din Țara Galilor, inițiatorul proiectului.

Delegația a fost întâmpinată de Prof. Dr. Duran Berker Cemil, de la Spitalul Universitar Gazi din Ankara.

 Primul caz vizionat a fost cel al  unui pacient cu scolioză idiopatică, consult efectuat  de către Prof. Dr. Demirkıran.

 Echipa a  fost invitată  apoi, să viziteze  Facultatea de Medicină a Universității Gazi, unde cei prezenți au asistat la o intervenție chirurgicală endoscopică de adenom hipofizar, intervenție efectuată de Prof. Kaymaz și de doctorul asociat, Emrah Çeltikli.

Ulterior, oaspeții români au efectuat o vizită la compania Normed, specializată în confecționarea componentelor necesare pentru intervențiile neurochirurgicale și ortopedice.

Delegația  noastră a participat și la o serie de prezentări în cadrul Departamentului de Neurochirurgie a Universității Gazi. Cu acest prilej, participanții au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor cutremurelor devastatoare care au afectat Turcia.

Scopul acestui proiect este acela  de a facilita orientarea și formarea specialiștilor în neurochirurgie din România și Turcia și totodată  de a oferi pacienților români și turci intervenții chirurgicale la cele mai înalte standarde.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
66%
0.7m/s
40%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!