AcasăActualitateGabriela Horga: La 1 decembrie 1918, România și-a împlinit obiectivul național al...

Gabriela Horga: La 1 decembrie 1918, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri. Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au reunit cu România.

Unirea de la 1918 a fost posibilă datorită sacrificiilor făcute de soldații români pe câmpul de luptă și datorită clarviziunii de care au dat dovadă politicienii de atunci.

Un rol crucial a jucat președintele PNL de atunci, Ion I.C. Brătianu, cel care a condus delegația României la tratativele de pace de la Paris, în urma cărora Marea Unire a fost recunoscută la nivel internațional.

După război, liberalii, sub conducerea lui Ion I.C. Brătianu au promovat o nouă Constituție, printre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală. De asemenea, au adoptat legea pentru organizarea şi exproprierea căilor ferate, legea pentru învăţământul primar (caracter „unitar, obligatoriu şi gratuit”, durata fiind de 7 ani), legea organizării judecătoreşti, prin care judecătorii deveneau inamovibili.

România trebuie să își păstreze și astăzi aceasta vocație pentru modernizare, chiar dacă trecem printr-o periodă de multiple crize. Astăzi țara noastră dispune astăzi de finanțarea europeană și de programele necesare pentru a se dezvolta și reforma în următorii ani, pentru a ieși din această criză mai puternică și competitivă din această criza.

De asemenea, suntem tot mai aproape de îndeplinirea unui nou obiectiv de țară, acela al aderării noastre la Spațiul Schengen, iar după 15 ani justiția din România nu mai este monitorizată prin MCV. Este unul dintre cele mai importante obiective de țară după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007.

Viitorul este al copiilor noștri care trebuie să trăiască într-o România dezvoltată, modernă și europeană!

La mulți ani, români!

La mulți ani, România!

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
24.4 ° C
24.4 °
24.4 °
28%
1.2m/s
13%
mar
24 °
mie
27 °
J
26 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!