AcasăActualitatePrimăria comunei Florești Stoenești se pregătește de festival. Află cine vor fi...

Primăria comunei Florești Stoenești se pregătește de festival. Află cine vor fi invitații speciali ai „Festivalului Florilor”

Mult așteptatul evenimentul artistic ce se află deja la a cincea ediție „Festivalul Florilor” ce ar fi trebuit să se desfășoare duminică, 29 mai 2022, și care a fost amânat din cauza condițiilor atmosferice nefavorabile, se va desfășura duminică, 10 iulie, pe stadionul central din localitatea Florești.

La acest festival sunt invitați interpreții Tavi Colen & Band, Emma de la Radio Zu, Jean de la Craiova, Elena Niciu și mulți alții.

Printre invitații speciali se numără vicepreședintele Partidului Național Liberal, Dan Motreanu, fostul prefect de Giurgiu, Aneta Matei, deputații PNL Giurgiu, Gabriela Horga și Alexandru Andrei.

Organizatorii pregătesc și programe artistice susținute de elevii din comună, dar și activități diverse în care aceștia își pot petrece frumos timpul la festival.

Primarul Dumitru Constantin vă invitată cu mic cu mare la acest eveniment care va începe duminică la ora 14:00. Nu trebuie uitat nici faptul că agenții economici vă vor aștepta cu grătare apetisante și băuturi reci, indicate în acestă perioadă caniculară.

(Ana Magheru)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
19.5 ° C
19.5 °
19.5 °
78%
0.1m/s
23%
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
19 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!