„Proiectul #PSD privind acordarea #voucherelor pentru alimente a intrat în linie dreaptă! Implementarea acestuia se face în ritm accelerat, astfel că ieri au fost deja semnate contractele pentru #tipărirea voucherelor.
Totodată, Poșta Română a fost desemnată pentru a le distribui.
Peste 3 milioane de persoane, din categorii #vulnerabile, vor primi un ajutor de 250 de lei, odată la două luni, timp de un an și jumătate
Beneficiarii sunt:
#pensionarii cu venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
persoanele încadrate în grad de #handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
familiile cu cel puțin 2 #copii în întreținere cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
familiile monoparentale cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
#familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social oferit de stat
persoanele fără adăpost.
Jumătate din cele 3,1 miliarde de lei, necesare pentru voucherele de alimente, vor veni din fonduri europene.
(Cristina Elena DINU- deputat PSD Giurgiu)