Dumitru Beianu, președinte al CJ Giurgiu: „Angajații DGASPC nu vor fi disponibilizați până când contextul economic nu se va stabiliza”
În conferința de presă desfășurată astăzi, 14 ianuarie 2022, președintele Dumitru Beianu a vrut să lămurească diversele zvonuri, unele dintre ele chiar răutăcioase, care circulă în mediul online vis a vis de situația disponibilizărilor ce se vor face la DGASPC Giurgiu.
Mesajul pe care președintele CJ Giurgiu îl transmite angajaților DGASPC Giurgiu este unul foarte clar și anume: „să aibă răbdare că nu se va întâmpla nimic rău în următoarea perioadă, să aibă și un gram de încredere căci vom încerca să găsim soluții astfel încât să nu fie disponibilizate persoanele cu vechime, cele cu experiență profesională, cele care nu au avut abateri și care au o situație familiară deosebită. Vrem astfel ca toate supărările să fie cât mai puține”.
Creșterea anvelopei salariale dublate față de anul 2016, a obligat luarea în considerare a unei reorganizări a DGASPC Giurgiu.
Împreună cu conducerea DGASPC s-a convenit ca numărul celor disponibilizați să fie în jurul a 90 de persoane, reprezentând aproximativ 10% din numărul angajaților, mai preciza președintele Dumitru Beianu.
„Vom lua în considerare și contextul socio- economic și nu vom disponibiliza oameni până când contextul economic nu se va stabiliza, sau până când cei ce vor fi obligați să-și găsească un loc de muncă, nu-l vor avea.
Sporurile care se dau în acest moment rămân valabile, momentul fiind nepotrivit pentru sistarea acestora, chiar dacă în presa locală a apărut știrea că acestea vor fi anulate”.
Dumitru Beianu a mai abordat și subiectul unor sporuri pe care deși le consideră mai puțin firești, trebuie să le plătească, căci așa au fost moștenite: „Chiar dacă avem printre beneficiari persoane care obțin sporuri pentru „condiții deosebite”, sau spor pentru „activitate cu încordare psihică”, acestea se vor da, situația fiind și așa destul de grea din punct de vedere economic, încât să îngreunăm și noi situația unor angajați”.
(Ana Magheru)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
14.1
°
C
14.1
°
14.1
°
94%
2.9m/s
93%
vin
18
°
S
19
°
D
19
°
lun
19
°
mar
10
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
