AcasăActualitateÎn timpul festivității de 1 Decembrie, la Giurgiu, un membru al Organizației...

În timpul festivității de 1 Decembrie, la Giurgiu, un membru al Organizației de Tineret, i-a agresat verbal pe câțiva liberali…!

Miercuri, 1 Decembrie, la festivitățile dedicate zilei Naționale a României, de către autoritățile giurgiuvene, la scurt timp după depunerea coroanelor cu flori de către reprezentanții celor două partide (PSD și PNL), unul dintre membrii Organizației de Tineret PSD Giurgiu, Eduard Ingeaua, l-a agresat atât fizic, cât mai ales verbal, pe președintele Organizației de Tineret a PNL Giurgiu, Adrian CHIRAN.

Contactat de jurnaliștii cotidianului nostru, Adrian Chiran ne-a declarat:

După ce mi-a bruscat brațul mi-a strigat: Dacă mai scrii urât de PSD și mai comentezi ceva  de mine te prind și te bat până te c…i pe tine! Apoi a început să mă înjure…, că își bagă ceva în familia mea… apoi de mamă… Atât domnul Dumitru Beianu, cât și ceilalți colegi liberali prezenți acolo, i-au spus să se potolească, să respecte solemnitatea evenimentului…”

Precizez că totul s-a petrecut sub ochii Deputatului PSD Marian Mina care a avut o atitudine încurajatoare… Am vorbit deja cu un avocat și urmează să merg la Parchet să îi fac plângere…Lucrurile însă nu s-au oprit aici… După asta, individul l-a luat pe Paul (n.red.- Mușat), consilierul d-nei Horga la întrebări: Că de ce comentează de PSD, că vă prind și vă bat până vă sună apa în cap…, amenințări de acest gen…. O să-i facem plângere…! Avem și martori, nu este ceva născocit de mine – a mai menționat Adrian Chiran.

Iată cum relațiile dintre cele două partide, la Giurgiu, au început cu stângul, într-un cadru inedit, chiar de Ziua Națională a României, o dată calendaristică a cărei solemnitate impunea respect și nicidecum o ieșire golănească, chiar sub ochii oficialităților locale.

Așteptăm reacția Organizației PSD Giurgiu, a liderului acesteia, Marian Mina, care să demonstreze că într-o astfel de zi trebuie să fim mândri că suntem români, cu bun simț și nicidecum fani ai sintagmei interlope: ”mușchii mei creier nu are!”

(CityZEN)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
92%
1.9m/s
28%
D
17 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
23 °
J
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!