AcasăActualitateBulgarii pun la bătaie 102 ceasuri inteligente pentru a-i convinge pe...

Bulgarii pun la bătaie 102 ceasuri inteligente pentru a-i convinge pe cetățeni să se vaccineze!

Guvernul bulgar va pune la bătaie 102 ceasuri inteligente pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani care se vor vaccina împotriva COVID-19 în luna octombrie.

Este un nou într-un demers al vecinilor noștri de peste Dunăre de a-i stimula  pe cetăţeni să se imunizeze, în condiţiile în care doar 22% din populaţia Bulgariei şi-a făcut vaccinul, aceasta constituind cea mai mica rată de inoculare din Uniunea Europeană, după cum relatează Agerpres, conform EFE.

Toţi cei care primesc cel puţin o doză de vaccin vor putea participa în acest fel sî participe la această loterie.

Un sondaj efectuat recent de Gallup International Balkan a arătat că 45% din cei 6,7 milioane de bulgari refuză să se vaccineze, în timp ce alţi 21,5% au spus că intenţionează să o facă.

„Potrivit analizei demografice, este vorba în cea mai mare parte de tineri, comunităţi marginalizate, grupul etnic al romilor sau alte grupuri ameninţate de inegalităţi sociale”, relevă compania de sondare a opiniei publice, care a analizat profilul celor care refuză vaccinul.

Neîncrederea în instituţii şi îndoielile cu privire la vaccinuri au încetinit inocularea în Bulgaria, unde rata infecţiilor înregistrează de şase săptămâni o tendinţă ascendentă, iar rata de mortalitate din cauza COVID-19 în ultimele 14 zile este de opt ori mai mare decât media UE.

sursa : Sofia City

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
98%
0.2m/s
92%
S
18 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!