AcasăActualitateSancțiunile date de Jandarmeria Giurgiu cu ocazia Bâlciului de Sfântă Mărie

Sancțiunile date de Jandarmeria Giurgiu cu ocazia Bâlciului de Sfântă Mărie

Timp de 4 zile, în perioada 12-15 august, în municipiul Giurgiu s-a desfășurat bâlciul tradițional ocazionat de sărbătoarea „Sfintei Fecioare Maria”.

Evenimentul s-a desfășurat în perimetrul cuprins între bulevardul Mihai Viteazul, strada Unirii, Parcul Tineretului și aleea Chauncey Hardy.

Pe întreaga perioadă a desfășurării acestui eveniment, peste 100 de jandarmi au fost prezenți în zona de desfășurare, dar și pe traseele care duc spre locul distracției, fiind însărcinați cu asigurarea și restabilirea ordinii și liniștii publice în întregul perimetrul de desfășurare a bâlciului.

Am luat legătura cu căpitanul Ștefan Stoica, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Giurgiu care ne-a furnizat detalii despre evenimentele neplăcute, puține ce-i drept, petrecute la această sărbătoare.

Astfel, s-a dat un singur avertisment la încălcarea privind regimul de deţinere al câinilor periculoși sau agresivi, a fost sancționată o persoană pentru încălcarea liniștii și ordinii publice.

A fost de asemenea „constatată o infracțiune de lovire sau alte violențe, între două persoane pentru care s-au au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, ce ulterior au fost înaintate spre soluționare organelor competente.”

Tot cu ocazia desfășurării acestui eveniment, un minor s-a pierdut în zona bâlciului tradițional, fiind ajutat de jandarmi să-și găsească persoanele cu care a venit însoțit.

Jandarmeria Giurgiu mulțumește pe această cale tuturor giurgiuvenilor prezenți la bâlciul ocazionat de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru echilibrul și responsabilitatea de care au dat dovadă ca lucrurile să decurgă armonios și pentru că au păstrat măsura în toate!

Totodată cetățenii sunt asigurați de faptul că dacă vor avea nevoie de sprijin, vor fi mereu în preajma acestora.

(Ana Magheru)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
94%
1.5m/s
6%
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
8 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!