Bătaie cu ouă în fața sediului DNA, motivul fiind ancheta lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum
Abia eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava, fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost citat astăzi, 26 iulie, la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum.
Alături de susținători au apărut și adversarii liderului PSD, în fața sediului DNA. Spectacolul a fost deplin. În timp ce contestatarii liderului social democrat, precum Marian Ceaușescu au venit pregătiți cu o pereche de cătuse pentru fostul lider al social democraților, susținătorii lui Dragnea au aruncat cu ouă și cu lapte în contestatarii fostului președinte PSD. Politia , aflată la fața locului , au intervenit când mai mulţi oameni i-au rupt tricoul lui Mălin Bot.
Motivul chemării lui Liviu Dragnea a fost acela că „trebuie să i se comunice ordonanța de menținere a sechestrului judiciar în dosarul Tel Drum”, după cum a declarat avocata sa, Flavia Teodosiu.
Într-un interviu acordat din spatele gratiilor, prin Skype, pentru o televiziune de știri, liderul PSD s-a apărat în fața acuzațiilor de fraudă cu fonduri europene din dosar.
Sunt citat la DNA, în dosarul cu Tel Drum. Brusc, după 3 ani, e pus din nou pe tapet, cu puțin înainte de campanie. Ce vorbeam de la început. Încep iar discuțiile și dezbaterile despre acest dosar. Dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, nu prea știu. Era vorba de două drumuri făcute cu bani europeni.
Am înțeles că a rămas doar un drum în dosar. Drumurile există. În mandatul meu s-au făcut două drumuri. importante pentru acel județ. Acolo se știa. În 2000, când am venit președinte al CJ, nu era niciun drum în firea lui. Toată lumea când trecea cu mașina mă înjura, pentru că erau pline de gropi. Lucrurile s-au schimbat. Sunt două drumuri pe care se circulă și banii europeni au fost folosiți pentru ele.
Pe citație scrie că mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat – a mai precizat Liviu Dragnea.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
16
°
C
16
°
16
°
89%
1.2m/s
96%
J
21
°
vin
16
°
S
19
°
D
17
°
lun
18
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
