AcasăActualitateTinerii liberali sunt alături de Dan Motreanu în cursa pentru șefia partidului! 

Tinerii liberali sunt alături de Dan Motreanu în cursa pentru șefia partidului! 

 FOTO: Adrian CHIRAN – președintele Organizației TNL Giurgiu

În cadrul ședinței Biroului Politic Județean al TNL Giurgiu, tinerii liberali au votat în unanimitate susținerea europarlamentarului și actualului președinte al PNL Giurgiu, Dan Motreanu, pentru un nou mandat de președinte al filialei județene, la alegerile din 17 iulie.

După cum ne declara chiar președintele Organizației  TNL Giurgiu, Adrian CHIRAN, această organizație de tineret beneficiază de o resursă importantă de tineri valoroși, pregătită să se implice în proiectele comunității giurgiuvene, atât la nivel municipal, cât și la nivel județean. 

România are nevoie mare de tineri, mai ales în mediul privat, în administraţia locală și în administraţia centrală. Avem obligaţia de a ne implica în viaţa publică și responsabilitatea să redăm oamenilor încrederea că politica înseamnă să te pui în slujba cetăţeanului şi a interesului public. 

Sub interimatul lui Dan Motreanu, PNL Giurgiu a obținut un scor considerabil, câștigând astfel alegerile locale și parlamentare. Dan Motreanu reprezintă un exemplu pentru toți tinerii care vor să urmeze o carieră politică, el provenind din rândurile tinerilor liberali și fiind un mentor pentru aceștia – menționa președintele TNL Giurgiu, Adrian CHIRAN.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.3 ° C
14.3 °
14.3 °
93%
0.4m/s
95%
J
14 °
vin
16 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!