Radu Nadia spune că au fost zile întregi când ea și copiii săi nu au avut decât apă să bage în gură!
La 32 de ani, Radu Nadia este mamă a 7 copii, trăind de mai mulți ani din ceea ce îi oferă, din milă, oamenii care o cunosc sau care aud de ea. Locuiește de aproape doi ani într-un imobil de pe strada Măcin (2), într-o zonă în care pare că s-a adunat toată sărăcia acestei țări. De la Bariera Ghizdarului, când mergi către Oncești, la circa 50 de metri, pe șosea, se face o străduță la stânga, strada ”Luntrei”, care la un moment dat face legătura cu cele două străduțe de pământ, Măcin. Pe una dintre ele, la numărul 14, locuiesc cele 8 suflete.
Pe Nadia o anunțasem din timp că venim, după ce preotul Liviu Neacșu, un slujitor al lui Dumnezeu cu suflet mare, paroh al Bisericii ”Sf. Pantelimon” din curtea Spitalului județean, îmi vorbise de ea și de nevoile ei imediate. Cu ajutorul unei vecine care îi este și prietenă, la rândul ei cu probleme sociale, Nadia ne-a întâmpinat la jumătatea drumului parcurs de noi, pe jos, căci străduțele sunt aproape impracticabile (mai ales când plouă), ferindu-ne de câinii ieșiți de după gardurile curților locatarilor din zonă.
Imaginea locului în care femeia locuiește, împreună cu cei 7 copii ai săi, este mai mult decât sordidă. Este de-a dreptul grețoasă și revoltătoare, pentru un Municipiu din anul 2021! Vecina Nadiei, ne spunea că aici, la margine de lume, își au imobilele, mare parte din sărăcii acestui oraș. În ciuda maidanului plin de gunoaie ce se ridică la câțiva metri de curtea Nadiei, micuța sa casă este curată. Femeia ne spunea că încearcă să impună această notă și copiilor săi.
Nadia a locuit o perioadă de timp, în comuna Stănești, locul în care s-a născut, împreună cu soțul și cu tatăl ei. Femeia ne spunea însă că după mai multe neînțelegeri între soț și tatăl ei, tânărul și-a luat lumea în cap și a plecat. Nu mai știe nimic despre el, de peste 8 luni. În tot acest timp bărbatul nu s-a mai interesat de soarta copiilor…A locuit o perioadă, într-o baracă din metal, după care cineva i-a închiriat o rulotă, dar nu pentru multă vreme căci proprietarul și-a cerut-o înapoi. Apoi a locuit într-un imobil la fel de sărăcăcios, aflat la o aruncătură de băț de casa ei de astăzi. A trebuit să plece însă și de acolo, ajungând în final în căsuța în care locuiește azi, cu chirie.
Am înnoptat de multe ori pe străzi, împreună cu copiii. Nu mi-a fost rușine, doar teamă că li s-ar putea întâmpla ceva. Au fost zile în care nu am avut ce să mâncăm, hrănindu-ne doar cu apă. Preotul Liviu, vecinii și câte un binevoitor ne-au mai ajutat cu alimente. Dacă nu ar fi fost ei nu știu ce ne-am fi făcut…ne povestea Nadia cu chipul desfigurat de suferință. Când unul din copii i s-a îmbolnăvit, Dumnezeu i-a trimis în ajutor un cetățean care i-a luat cu mașina și i-a dus la doctor, plătindu-le medicamentele…
Copiii merg toți la școală cu excepția celui mic și a băiatului de 7 ani pe care nu l-a putut convinge să meargă la grădiniță… Am crezut-o pe cuvânt, urmând să verificăm pe viitor acest detaliu. Cel mai mic copil al Nadiei, Emil Robert Nicolas, are doar un an și două luni. În ordinea vârstei ceilalți 6 copii sunt: Ștefania, fata cea mică de 4 ani, Alex Dănuț de 7 ani, Andrei – 8 ani, fata cea mare, Irina Cătălina care a împlinit 9 ani, Rafaela Flory ajunsă la 11 ani, iar cel mai mare dintre copii, Ionuț Francesco în vârstă de 14 ani.
Am întrebat-o pe mama celor 7 copii la ce școală învață aceștia și cum ajung acolo, mai ales cei mici. Așa am aflat că unii sunt elevi la școala numărul 2, iar alții la școala numărul 3…
Dimineața, uneori cu noaptea-n cap, cei mici se strâng la un loc cu copiii vecinilor și pleacă pe jos, împreună, singuri, către școală. Eu trebuie să stau cu cel mic, nu pot să plec…ne spunea Nadia.
Evident că am vrut să aflăm cu ce am putea să o ajutăm pentru început… Vreau să ne ajute lumea să cumpărăm casa asta…Altceva nu mai vreau nimic…nici mâncare, nici haine, nimic!…sau măcar o parte din prețul ei, ca eu să dau în continuare alocația copiilor, proprietarului – ne-a spus femeia.
O baie cât o debara, în care zace o mașină de spălat care îi face tot mai multe probleme, când îi este lumea mai dragă, după cum ne spunea, și o cadă în care spală copiii și își ține rufele, întregește imaginea unei gospodării pe care Nadia o plătește, lună, de lună cu 400 de lei. În curtea largă mai există o anexă din termopane, pe post de bucătărie, în care proprietara însă nu i-a dat voie să intre niciodată… La banii de chirie se adaugă însă și sumele cheltuite pe utilități: apă, lumină…
Am vrut să știm dacă a făcut vreodată vreo solicitare către Primărie ca să fie ajutată, însă tonul cu care ne-a răspuns, ne-a confirmat că nu prea iubește această instituție… Cineva de acolo – ne postea Nadia – a venit înainte de sărbători și i-a propus să dea copiii, spre creștere, unei instituții…
Nu am făcut solicitare, iar ajutor de la primar nu mai vreau…De ce? – am întrebat-o. Că mi-a zis să duc copiii la o creșă sau nu știu cum a zis și n-am vrut, am refuzat. Nu vreau să dau copiii de lângă mine…Copiii nu vreau să-i dau! – ne-a răspuns, ea, răspicat.
Femeia ne-a poftit în casă ca să vedem cum stă… Acolo ne-a arătat o saltea ce tocmai fusese dăruită de către preotul Neacșu.
