AcasăActualitateCum se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi. Soluțiile propuse...

Cum se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi. Soluțiile propuse de Ministerul Educației

Aproape 65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul I. Situația nu va rămâne așa, promit autoritățile, care vin și cu o soluție.

Sunt de patru ori mai mulți elevi aflați în această situație, față de câți s-ar fi înregistrat într-un an obișnuit, în care orele s-ar fi desfășurat în sistemul clasic. Cauza principală a acestui nefericit record o reprezintă lipsa accesului la cursurile online, potrivit Ministerului Educației.

În acest context, ministerul anunță că în perioada următoare, profesorii  trebuie să organizeze planuri personalizate de lecții pentru fiecare disciplină, pentru a se putea recupera din materia pierdută. În plus, se prelungește termenul până la care elevilor aflați în această situație le pot fi încheiate mediile pe semestrul I, cu doar două note.

Soluții pentru încheierea mediilor:

– Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice.

– Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.

– Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul de ore alocate săptămânal fiecărei discipline.

Digi24

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
90%
1.2m/s
83%
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
19 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!