AcasăActualitatePNL dezvoltă agricultura românească

PNL dezvoltă agricultura românească

PNL a luat cele mai bune măsuri pentru a salva agricultura românească, într-un an cumplit: pandemie și secetă pedologică. În fața acestor provocări, Guvernul Orban a simplificat procesul de accesare a fondurilor europene pentru fermieri și a acordat despăgubiri pentru daunele produse de calamitățile naturale de anul acesta.

Astfel, în urma adoptării unui proiect de lege inițiat de PNL, a fost eliminată birocrația pentru acordarea de subvenții pentru agricultori. 830.000 de fermieri din România vor fi scutiți să mai alerge după hârtii pentru a beneficia de plățile directe.

Fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată şi, dacă este cazul, documente care nu sunt emise de terţi.

Extrasul din Registrul Agricol, extrasul din Registrul Naţional al Exploataţiilor, extrasul din Registrul de Rasă sau extrasul ONRC, nu vor mai fi solicitate fermierilor. Instituțiile statului vor comunica între ele, așa cum se întâmplă în orice țară civilizată. 

Agricultorii, mai ales cei cu ferme mici sau medii, precum şi cei cu exploataţii agricole mixte – se vor putea concentra acum doar asupra producţiei agricole. În plus, este eliminat riscul depunerii unor documente neconforme, iar verificările efectuate de APIA vor fi mai exacte, eliminând mare parte din riscul corecţiilor financiare.

Toate modificările sunt cuprinse într-un proiect de lege al parlamentarilor PNL, votat marți de Camera Deputaților și care va merge la președinte pentru promulgare.

Acest proiect este parte dintr-un proces amplu de eficientizare a administrației, demarat de PNL și care va continua și în anii următori.

Material comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Giurgiu

Cod Mandatar Financiar: 11200025

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12 ° C
12 °
12 °
95%
1.6m/s
100%
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
15 °
lun
12 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!