AcasăActualitateVești bune pentru giurgiuveni: podul de peste Argeș, de la Adunații Copăceni,...

Vești bune pentru giurgiuveni: podul de peste Argeș, de la Adunații Copăceni, va fi gata în luna octombrie!

O vizită inopinată a secretarului general adjunct din Ministerul Transporturilor, Fabian Țîrcă, pe șantierul podului de la Adunații Copăceni, a adus și primele speranțe pentru cei care călătoresc pe DN 5 (Giurgiu – București) și care sunt nevoiți ca, de ceva timp, de când au început lucrările de reabilitare, să ocolească pe un drum provizoriu. Astfel, după cum ne spunea secretarul general adjunct, Fabian Țîrcă, s-au primit asigurări din partea constructorului că finalizarea lucrărilor va fi undeva, spre sfârșitul lunii octombrie, cu circa o lună mai devreme decât s-a preconizat.

„Am avut plăcuta surpriză să constat că lucrările avansează pe zi ce trece, iar la acest moment putem vorbi despre aproximativ 80% din lucrări terminate. De asemenea, așa cum ați aflat, constructorul mi-a dat asigurări că podul va fi redat circulației mai devreme decât s-a preconizat, adică la sfârșitul lunii octombrie. Au fost mobilizați muncitori, a ținut și vremea cu noi, astfel că lucrările au avansat și avansează într-un ritm alert. Este o bucurie pentru mine să constat că, în sfârșit, giurgiuvenii – și nu numai ei – vor beneficia de o infrastructură mult îmbunătățită, mai cu seamă că, așa cum aminteam într-o vizită anterioară la Giurgiu, de acum avem și secție de drumuri ce va putea interveni rapid pe drumurile naționale ce traversează județul nostru. Îi asigur pe giurgiuveni de tot sprijinul meu și în special al ministrului Transporturilor, Lucian Bode, în definitivarea acestor proiecte importante pentru infrastructura de transport rutier”, a încheiat secretarul general adjunct, Fabian Țîrcă.

Vizita pe șantierul podului de la Adunații Copăceni a avut loc în dimineața zilei de marți, 4 august.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
72%
2.1m/s
100%
vin
16 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
17 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!