AcasăActualitateMijloacele de transport în comun din Giurgiu și-au reluat programul normal

Mijloacele de transport în comun din Giurgiu și-au reluat programul normal

După două luni în care mijloacele de transport în comun ale operatorului local LIBER TRANS COM au circulat după un program special, mult redus (pentru a putea, pe de o parte, permite efectuarea dezinfecției interiorului mașinii, dar și din cauza restricțiilor de circulație impuse de starea de urgență), de luni, 18 mai, toate microbuzele operatorului au revenit la programul normal.

„Chiar dacă ne-am reluat programul de circulație, facem, totuși, un apel către locuitorii municipiului și județului Giurgiu să apeleze la serviciile noastre doar dacă au cu adevărat nevoie. Starea de alertă și, implicit, relaxarea aceasta, ar trebui să fie o perioadă pe care să o percepem ca pe un fel de sprijin,  nu ca pe o perioadă în care să ieșim la plimbare. Repetăm, facem apel către cei care beneficiază de mijloacele de transport să nu abuzeze de curse, să călătorească doar dacă au neapărată nevoie!”, au declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, reprezentanții LIBER TRANS COM. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
91%
0.5m/s
15%
S
5 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °
mie
15 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!