AcasăActualitateCamera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă. Pe ordinea de zi, amânarea...

Camera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă. Pe ordinea de zi, amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă

Camera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă, cu participarea efectivă a mai multor deputaţi, printre proiectele care urmează să fie dezbătute aflându-se şi cel privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă, scrie Agerpres.

Şedinţa începe la ora 10:00, iar votul final va fi electronic, la distanţă.

Pe ordinea de zi figurează şi proiectele pentru completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propunerea legislativă pentru completarea art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

De asemenea, se mai află pe ordinea de zi şi propunerea legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, cea privind aprobarea obiectivului de investiţii „Spitale pentru România”, proiectul de lege referitor la trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca în domeniul public al judeţului Cluj.

Se regăsesc totodată, pe ordinea de zi, proiectele de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2020 referitoare la acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi, respectiv, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 referitoare la stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială.

Unele dintre aceste proiecte urmează să fie dezbătute în plen sub rezerva depunerii rapoartelor de la comisiile de specialitate.

Şi ultima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat cu prezenţa anumitor deputaţi – lideri ai grupurilor parlamentare, iniţiatori ai proiectelor, preşedinţi ai comisiilor de specialitate şi parlamentari nominalizaţi să ia cuvântul.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
81%
1.1m/s
92%
J
15 °
vin
24 °
S
13 °
D
12 °
lun
14 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!