AcasăActualitateMormântul este gol, Hristos a Înviat!

Mormântul este gol, Hristos a Înviat!

Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, este cea mai veche sărbătoare, dar și cea mai importantă a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin pătimirea și sacrificiul lui Iisus Hristos pe cruce.    

Slujba Învierii începe în jurul orei 23.30, în interiorul lăcaşurilor de cult. Învierea Mântuitorului este proclamată în afara bisericii pentru că ea îi priveşte pe toţi oamenii – credincioşi sau necredincioşi, prezenți (preoți și dascăli) sau neprezenți. La miezul nopţii, preotul iese din altar având lumânarea aprinsă şi ne va spune: „Veniţi de luaţi Lumină!”. Când vom auzi prin intermediul telefoanelor sau al televizoarelor acest îndemn, să aprindem o lumânare de la candelă și să cantâm din adâncului sufletului: „Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”. Părintele Constantin Necula spune: „Îi rugăm pe oameni să rămână în case. Nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa!”. Așa că, dragi cititori, să rămânem în case acum cât este nevoie ca să ne putem bucura cu toții după ce această încercare va trece. Să nu uităm că toate sunt de la Dumnezeu, bune sau rele.

Nu în ultimul rând, sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. Femeile mironosițe, mergând dis-de-dimineață la mormântul Mântuitorului pentru a face obiceiurile care aveau legătură cu trupul celor morți, au găsit mormântul gol și un înger al Domnului le-a întrebat: Ce căutați pe cel viu printre cei morți?. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

Hristos a Înviat! Bucuria noastră! 

                                            M.D.B.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
14.5 ° C
14.5 °
14.5 °
70%
2m/s
59%
mie
15 °
J
20 °
vin
24 °
S
14 °
D
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!