AcasăActualitateSituația în țară, vineri la prânz: 3.183 de cazuri de coronavirus, 116...

Situația în țară, vineri la prânz: 3.183 de cazuri de coronavirus, 116 decese și 3  focare de infecţie Suceava, Arad şi Deva

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat vineri, 3 aprilie,  că România are până la acest moment , peste 3.000 de îmbolnăviri de COVID-19. Situație fără precedent în sistemul medical.

Avem 3.183 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, din care 281 au fost declarate vindecate. 

„Conform unei analize rapide a Institutului Național de Sănătate Publică, realizat în perioada 26 februarie, atunci când a fost înregistrat primul caz de infecție cu SARS-COV 2, și până în 29 martie 2020, am pornit de la unul, două cazuri confirmate pe zi, iar în data de 10 martie trendul a devenit ascendent, media cazurilor urcând până la 30, pentru ca apoi să se dubleze la fiecare trei zile”, a spus Nelu Tătaru, într-o conferință de presă.

Conform aceleiași surse , în țară sunt trei focare de infecție: la Suceava, Arad și Deva a mai spus ministrul. Ministrul Sănătății a mai precizat că 75% din cazurile de îmbolnăvire sunt persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 79 de ani.

În cazul celor decedați, vârsta medie este de 66 de ani. 

Conform ministrului Sănătăţii, în aproape jumătate (45,7%) din cazuri,  boala a fost contractată în urma contactului cu o persoană infectată.

Un procent de 16,2% din cazurile de contaminare este reprezentat de personalul medical.

Ministrul Nelu Tătaru a mai anunţat că 1.000 de persoane vor fi angajate în perioada următoare,  la serviciile de ambulanţă. 

(Jurnal)

.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.5 °
9.5 °
95%
1.3m/s
98%
J
19 °
vin
24 °
S
12 °
D
12 °
lun
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!