Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.
In vremuri de demult (în anumite zone chiar şi astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuvincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”.
Ce ai voie să faci și ce nu în această zi
Cei care formează un cuplu trebuie să se sarute în aceasta zi, pentru a nu se pierde iubirea.
Din bătrâni se spune că în cazul tinerelor singure e suficient să atingă un bărbat, pentru a-si schimba norocul.
Prin unele locuri se păstreaza clar o tradiție. Bărbații nu au voie să supere femeile, nu au voie să se certe cu ele. Altfel, vor avea ghinion tot anul.
E interzis să coși și să lucrezi la câmp, de Dragobete, însă e permisă curățenia, fiind considerată aducătoare de spor.
De asemenea, de Dragobete nu ai voie să plângi, pentru că lacrimile care curg aduc necazuri și supărări tot anul. E o zi în care toată lumea e bine să fie veselă.
(Jurnal)
