AcasăActualitatePodul feroviar de la Grădiștea, ar putea fi redeschis după 15 ani!!

Podul feroviar de la Grădiștea, ar putea fi redeschis după 15 ani!!

Podul feroviar de la Grădiștea, distrus în urma unei viituri, ar putea fi redeschis după 15 ani și după alte multe, multe promisiuni politice…

Ultimul care anunța redarea în folosință a acestui pod de importanță vitală pentru locuitorii zonei, este Răzvan Cuc pe vremea când ocupa fotoliul de ministru al Transporturilor.  

Iată că acest obiectiv a  revenit  în atenția oficialilor. În acest context CFR a publicat recent  pe portalul SICAP un nou anunț de participare pentru modernizarea liniei de cale ferată București – Giurgiu, cel mai important obiectiv fiind podul de la Grădiștea, prăbușit în 2005, conform Hotnews.

Valoarea totala estimata este 458 milioane lei fără TVA, iar durata lui este 91 luni din care: 6 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări, o lună pentru verificarea și aprobarea la plată a lucrărilor si a testelor și minim 60 luni perioada de garanție.

Podul feroviar de peste Argeș, de lângă localitatea Grădiștea,   s-a prăbușit din cauza unor inundații ce au avut loc în 2005 .  De atunci drumul pe calea ferată , dintre București și Giurgiu necesită un ocol prin localitatea Videle (județul Teleorman), care înseamnă aproximativ 30 de kilometri în plus, după cum  menționează aceeași sursă

(Jurnal)

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
2m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!