Sărbătoarea celor 40 de mucenici este plină de tradiţii şi superstiţii. Gospodinele pregătesc „mucenicii cu nucă”, iar gospodarii cele 44 de pahare cu vin.

În fiecare an, pe data de 9 martie Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe sfinţii 40 de mucenici din Sevastia. Aceştia erau soldaţi în armata împăratului Licinius, iar în jurul anului 320 au fost omorâţi din porunca guvernatorului Armeniei, voievodul Agricolae. Au fost ucişi din cauză că nu au vrut să se lepede de credinţa în Iisus Hristos. Mai întâi, guvernatorul a poruncit ca cei 40 de soldaţi să fie întemniţaţi timp de 8 zile, apoi să fie aruncaţi în apele îngheţate ale lacului Sevastia. Doar un singur soldat, dintre cei 40, a vrut să iasă din apă şi a murit pe loc.

Tradiţia spune că locul acestuia a fost luat imediat de către un alt soldat care asista la martiriu. Planul guvernatorului nu s-a îndeplinit deoarece apele au început să se încălzească, iar 40 de cununi strălucitoare s-au coborât pe capetele soldaţilor. Văzând aceste minuni, Agricolae a poruncit să fie scoşi şi să le fie zdrobite fluierele picioarelor. Aşa au murit cei 40 de mucenici din Sevastia.

Conform tradiţiei menţionate de etnologul Simion Florea Marian, în ziua celor 40 de mucenici, româncele semănau ceapă, usturoi şi varză, crezând că semănate în această zi nu vor fi mâncate de insecte stricăcioase.

De asemenea, se crede că legumele semănate pe 9 martie rodesc înşeptit şi chiar de 40 de ori mai mult ca cele semănate înalte zile. Înainte de a semăna răsaduri în ziua mucenicilor, stăpâna casei bate 40 de metanii şi oferă pomană 40 de colaci sau sfinţi şi tot atâtea lumânări.

Alte tradiţii şi superstiţii legate de ziua celor 40 de Mucenici

Dacă pământul este îngheţat în această zi, păpuşoii se vor coace toamna.

Cum va fi vremea în ziua Mucenicilor, aşa va fi toată primăvara. Dacă plouă în ziua de Mucenici, plouă şi în ziua de Paşti. Dacă tună în ziua celor 40 de sfinţi, va fi o vară roditoare. Dacă tună înainte de această zi, vara va fi neroditoare, cu multe ploi şi tunete.

În ziua celor 40 de Mucenic vin stârcii, adică cocostârcii sau berzele. Tot în această zi este obiceiul ca bărbaţii să bea 44 de pahare cu vin, vinul reprezentând sângele celor 40 de soldaţi ucişi în Sevastia. Desigur, între sărbătoare şi acest obicei nu există nicio legătură. Cu atât mai mult acest lucru este demonstrat de faptul că  9 martie pică deseori în perioada Postului Mare, iar Biserica nu face nicio dezlegare pentru consumul de peşte sau vin.

Diferenţa între 40 de mucenici şi 44 de pahare ar fi dată de numărul de zile care se vor scurge din 9 martie până pe 23aprilie, ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Ziua celor 40 de mucenici este celebrată şi de mâncarea cu acelaşi nume, pe care gospodinele o pregătesc. Forma mucenicilor este 8, ceea ce simbolizează plinătatea.

(Jurnal)