Pe 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Învățătorului, care coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823).

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită prin activităţi extraşcolare, organizate de fiecare unitate de învăţământ, şi nu vor avea loc cursuri normale.

„În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, părţile semnatare convin să sărbătorească pe 5 iunie – Ziua Învăţătorului şi pe 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente. (…) De asemenea, se stipulează că în perioada desfăşurării acestor activităţi specifice nu se vor presta activităţile prevăzute în fişa postului a fiecărui salariat din învăţământ”, susţine Ministerul Educaţiei.

Instituirea aceste zile a învăţătorului a fost aprobată în 9 octombrie 2007 de Parlament şi apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Manifestarea are caracter educațional, național, apolitic și cultural.

Datele de 5 octombrie (Ziua Mondială a Educației) și 5 iunie (Ziua Învățătorului) au fost introduse și marcate distinct în structura anului școlar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și de cei doi lideri ai sindicatelor din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”).

Marţi, 9 iunie, va începe ultima săptămână de cursuri din acest an şcolar, iar sâmbătă, 13 iunie, este prima zi a vacanţei de vară. Cursurile elevilor din învăţământul preuniversitar au fost suspendate pe 11 martie din cauza epidemiei de COVID 19. Cursurile au fost reluate, online, începând cu data de 22 aprilie.

(Jurnal)