Potrivit unei note a Ministerului Educației, fiecare inspectorat ar trebui să-și creeze pe site-ul propriu o secțiune în care să comunice situația școlilor ce își desfășoară activitatea online. Până la implementarea acestei note, vă prezentăm situația de la această dată.

Astfel, astăzi, 4 octombrie 2021, la nivelul județului Giurgiu, conform unei situații primite de la Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, avem un număr de 1143 de elevi care își desfășoară activitatea online. De asemenea, numărul elevilor confirmați pozitiv este de 91, iar cel al  personalului didactic este de 37.

Cei 1143 de elevi fac parte dintr-un număr de 21 de clase din învățământul preșcolar și primar și 53 de clase din învățământul gimnazial și liceal.

(Jurnal)