AcasăActualitate4.340 kilograme deșeuri din carton transportate ilegal din Bulgaria, oprite la P....

4.340 kilograme deșeuri din carton transportate ilegal din Bulgaria, oprite la P. T. F. Giurgiu

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 4.340 kilograme deșeuri din carton, pentru care șoferul nu au putut prezenta documente complete de transfer, conform prevederilor legale în vigoare.

„În data de 18.08.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 39 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din carton.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că deșeurile, în cantitate totală de 4.340 de kilograme, au fost încărcate din Bulgaria, având ca destinație o societate comercială din țara noastră, iar documentele de transfer prezentate de către șofer erau incomplete.

În acest context, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.” – informează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
95%
0.3m/s
3%
vin
11 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!